La 80 sau 90 de ani, doi oameni pot fi în stări foarte diferite. Unul merge zilnic, își ia singur tratamentul și se descurcă fără ajutor. Altul, de aceeași vârstă, a devenit fragil după mai multe boli, căderi sau internări. În neurochirurgie, această diferență cântărește mult. Vârsta din buletin este o informație importantă, dar nu poate decide singură dacă o operație este potrivită.

Neurochirurgia îngrijește pacienți de toate vârstele, de la nou-născuți până la oameni trecuți de 90 de ani. La vârste înaintate, scopul tratamentului este rareori o imagine „perfectă” după operație. Mai des contează păstrarea mersului, a mobilității, a independenței și a calității vieții. Uneori o operație bine indicată poate preveni pierderea unei funcții. Alteori tratamentul fără operație este alegerea mai sigură.

Ce afecțiuni neurochirurgicale întâlnim mai des?

La coloană, uzura vertebrelor și a discurilor poate duce la îngustarea canalului spinal, la compresia unei rădăcini nervoase sau la suferința măduvei la nivelul gâtului, numită mielopatie cervicală. Urmările pot fi durerea, tulburările de mers sau slăbiciunea. La nivelul craniului pot fi descoperite meningioame, tumori cerebrale primare sau metastaze, hematoame subdurale cronice, apărute uneori după lovituri la cap aparent minore, și unele tulburări ale circulației lichidului cefalorahidian. Nu toate au nevoie de operație. O leziune descoperită la RMN nu înseamnă, în sine, o indicație chirurgicală.

Un exemplu important este hidrocefalia cu presiune normală. Mersul devine lent și nesigur, iar uneori apar și dificultăți de memorie sau tulburări urinare, ușor de confundat cu alte probleme ale vârstei. La pacienți bine selectați, un diagnostic corect poate deschide calea spre un tratament care îmbunătățește mersul.

Ce înseamnă „terenul biologic”?

Dincolo de diagnosticul neurochirurgical, contează rezerva organismului. Evaluăm bolile de inimă și de plămâni, funcția rinichilor, diabetul, starea de nutriție, anemia, mobilitatea, căderile din trecut și capacitatea de recuperare. Fragilitatea nu este totuna cu vârsta înaintată. Ea descrie un organism mai vulnerabil în fața unui efort, cum sunt o operație sau câteva zile de imobilizare la pat.

O evaluare atentă include și memoria și gândirea, riscul de confuzie după operație, numit delir postoperator, și sprijinul pe care pacientul îl are acasă. Pentru cineva care încă se descurcă singur, posibilitatea de a merge fără ajutor poate conta mai mult decât o mică diferență pe imaginile de control. Obiectivele tratamentului se stabilesc împreună cu pacientul și cu familia, în funcție de ce este realist și de ce este important pentru ei.

Medicamentele schimbă planificarea

La vârste înaintate, mulți pacienți iau zilnic mai multe medicamente. Anticoagulantele și antiagregantele cresc riscul de sângerare, dar oprirea lor fără motiv crește riscul de accident vascular cerebral sau de alte complicații produse de cheaguri de sânge. Momentul opririi și al reluării se stabilește pentru fiecare pacient, în funcție de motivul pentru care ia medicamentul, de funcția rinichilor, de tipul operației și de recomandările medicilor care îl urmăresc. Pacientul nu trebuie să oprească singur aceste medicamente.

Contează și alte tratamente. Sedativele, somniferele și unele medicamente cu efect anticolinergic pot accentua somnolența, nesiguranța la mers sau confuzia. Analgezicele pot avea nevoie de ajustări, iar tratamentul pentru diabet, tensiune sau inimă trebuie revăzut înainte de anestezie. O listă completă a medicamentelor, inclusiv a suplimentelor, este un instrument simplu și foarte util.

Când merită luată în calcul o operație?

Nu există un răspuns valabil pentru toți. Indicația depinde de cât de severe sunt simptomele, de felul în care evoluează, de potrivirea dintre examenul clinic și imagini, de alternativele fără operație și de raportul dintre beneficiul probabil și riscuri. Colaborarea cu anestezia și terapia intensivă, cardiologia, medicina internă, geriatria și recuperarea medicală poate fi decisivă. Uneori pregătirea dinaintea operației, adică tratarea anemiei, îmbunătățirea nutriției, echilibrarea diabetului și păstrarea mobilității, contează la fel de mult ca alegerea tehnicii operatorii.

La fel de important este planul de după operație: controlul durerii, ridicarea din pat cât mai devreme, când este posibil, prevenirea confuziei, recuperarea și legătura cu familia. Chiar și după o operație reușită tehnic, pacientul are nevoie de un drum care să-l readucă la activitățile importante pentru el.

O consultație în care întrebăm ce contează pentru pacient

Când discutăm cu o persoană în vârstă despre o problemă neurochirurgicală, ne interesează ce arată RMN-ul, dar și cum merge, cât de independentă este, ce o îngrijorează și ce speră să recâștige. Uneori răspunsul este o operație. Alteori este o perioadă de supraveghere, de recuperare sau de tratament fără operație. Alegerea bună este cea potrivită pentru omul din fața noastră, chiar dacă nu este cea mai spectaculoasă.

Vârsta rămâne un număr important. Dar omul din spatele numărului este cel pe care îl evaluăm.